23 ianuarie 2011

Linkbait si article marketing - O perspectiva practica

S-ar putea sa ma contrazic cu ceea ce prezentam in postul anterior despre linkbaiting, dar in ultima vreme am citit atat de multe articole lipsite de substanta pe subiecte de linkbaiting si article marketing incat aceste subiecte au devenit - pentru mine - usor artificiale.

De ce? Pentru ca toate aceste articole prea-maresc superioritatea acestor 2 metode in comparatie cu link-exchange-ul (nu mai e la moda, nu-i asa?). Pentru ca fiecare articol de acest gen se vrea a fi un tutorial despre cum sa obtii link-uri folositoare, dar nici un astfel de articol nu reuseste sa dea sfaturi practice, sa dea exemple, sa arate rezultate. Toate se pierd in generalitati de genul: creati continut original si difuzati-l pe site-uri de articole, creati infografice care sa aduca un plus de valoare cititorilor vostri, creati aplicatii si widget-uri pe care sa le dati gratis etc.

Sa nu uitam ca linkbaiting-ul si article marketing-ul nu sunt decat 2 METODE DE PROMOVARE a unui site, produs sau serviciu. Ele nu sunt un scop in sine, ci servesc ca mijloace pentru atingerea unui scop, si anume atragerea de trafic calificat si marirea conversiilor pe un site.

Inainte de a decide sa cheltuiesti timp si bani pe un widget, un white paper, un infografic, chiar si un copywriter care sa-ti livreze 10 articole scrise cu dichis, urmeaza pasii urmatori - o propunere pentru o perspectiva practica asupra marketing-ului online:

1. Studiaza piata, vezi ce se cere si ce se ofera in nisa ta. Te poti folosi de datele de analytics proprii si/sau de datele oferite de mediul concurential.
2. Creaza cea mai buna oferta pe care crezi ca o poti da clientilor tai. Aici ma refer la produs/serviciu, pret, avantaje, intr-un cuvant USP-ul tau (Unique Selling Proposition)
3. Seteaza-ti niste obiective clare si masurabile pentru oferta ta. Formuleaza pe baza lor niste call-to-action la fel de clare.
4. Gaseste cel mai bun mix de marketing pentru a-ti atinge obiectivele. S-ar putea ca in el sa se gaseasca si article marketing si linkbait. Dar asta pentru ca raspunde direct unui obiectiv pe care ti l-ai setat (pentru ca este eficient in a atinge acel obiectiv, sau pentru ca atinge target-ul pe care il vrei tu), si nu pentru ca este cea mai noua si mai cool metoda de a obtine link-uri catre landing page-ul tau.
5. Masoara si ajusteaza mix-ul pe parcursul campaniei.

S-ar putea ca ceea ce am scris sa sune ca o apologie a unui fel de "white hat correct" in online. Nu prea imi pasa, si nici voua nu ar trebui sa va pese. Ceea ce conteaza sunt rezultatele.

Voi ce rezultate ati obtinut de pe urma linkbait-ului si a articolelor ? In ce conditii vi se pare o metoda buna de promovare online?





14 noiembrie 2010

Linkbait prin Infografice

E clar: trebuie sa ma apuc de invatat Photoshop sau o aplicatie de gen. Si asta pentru ca este "la moda" sa faci infografice pentru a atrage link-uri pentru site (linkbait).

Nu e de altfel de mirare ca infograficele au atat de mult succes. Intr-o era in care toata lumea citeste pe diagonala si multe obiecte sau tehnologii evolueaza rapid, infograficele sunt sintetice si atrag din punct de vedere vizual. Asta le face usor de folosit si de link-uit (atat pentru continut cat si pentru grafica).

Mai jos un User Guide pentru crearea de continut pentru Linkbait, realizat, destul de ingenios, sub forma unui Infografic. :)

Linkbaiting in 5 pasi


Sursa: Voltier.com

Voua care vi se par cele mai eficiente metode de linkbait pentru RO ?





12 noiembrie 2010

Ce ar putea invata specialistii SEO de la clientii lor

Ma tin de ceva vreme sa atac acest subiect. Si asta pentru ca de vreo doua luni am intrat in "maruntaiele" unei afaceri online si primul lucru pe care l-am invatat este ca, inainte de acest moment, nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce se intampla in interiorul unui business atunci cand ofeream consiliere pe partea de SEO sau de promovare. Asta nu pentru ca nu stabileam obiective comune sau nu exista comunicare, ci pur si simplu pentru ca experientele celor 2 parti sunt complet diferite. La fel si perspectivele asupra aceluiasi proces.

La fel ca mine, cred ca sunt si alti specialisti SEO sau freelanceri care ar putea invata cate ceva din lucrurile pe care le-am constatat si ar putea profita de ele pentru a-si imbunatati relatia cu clientii lor.

Asadar, ce ar putea invata specialistii/consultantii SEO de la clientii lor?

PROJECT MANAGEMENT - Orice dificultate poate aparea in desfasurarea unei campanii SEO, ea nu tine neaparat de comunicare, de competente sau de intelegerea SEO si a importantei sale, ci, de cele mai multe ori de MANAGEMENT - time management, project management, alocarea si gestionarea resurselor (umane si tehnnice). Pentru un client, acestea sunt cele mai importante aspecte luate in considerare, mai mult decat banii. Inainte de a va apuca de munca, stabiliti foarte clar toate aceste aspecte. Si mai ales, stabiliti o persoana de legatura in firma pentru care lucrati; seful, chiar si in cazul unui small business, raspunde foarte greu la mailuri.

COMUNICARE - Sunt putini oameni care stiu sa lucreze de la distanta si intr-un alt cadru decat raportul angajator-angajat. Pentru restul, asigurati-va ca oferiti follow up pentru toate schimburile de informatie pe care le aveti cu ei, pentru toate actiunile pe care le puneti in practica. Un client nu va sta niciodata sa verifice ceea ce s-a facut sau ce mai e de facut pentru ca, desi este in interesul lui sa o faca, el DELEAGA aceasta responsabilitate fie consultantului, fie unei persoane responsabile de acest proiect. Acestia sunt cei care trebuie sa ofere constant follow up/ feedback/ raportare a rezultatelor.

REALISM - Poate este deja o axioma ceea ce zic, dar.. orice plan de SEO trebuie amendat de realitate! Nimeni nu doreste sa primeasca un plan de optimizare standardizat, care ofera indicatii luate din Google Guidelines, fara sa tina cont de nisa, de mediul concurential si mai ales de tehnologiile folosite pentru construirea site-ului. In aceasta ordine de idei, inainte de a promite o pozitionare exceptionala a unui site pe Google, asigurati-va ca stiti cat va va lua pana sa ajungeti acolo si cat de multe va permite sa modificati platforma pe care a fost construit site-ul.

REZULTATE - Din punct de vedere al clientilor, cel mai des este vorba de VANZARI. Nici un specialist SEO nu va putea garanta rezultate in SERP sau un anumit nivel de trafic sau vanzari, dar ce se poate invata de la clienti in acest caz este sa privim orice proiect mai mult din punct de vedere ROI decat din punct de vedere "tehnic". Mai multa performanta si mai putin praf in ochi.

Voi ce alte lucruri utile ati invatat de la clientii vostri si respectiv de la consultantii vostri SEO? Astept cu interes parerile voastre in comentarii.

Si pentru ca e in ton cu ceea ce am abordat in acest articol, va recomand intalnirea Lumea SEO PPC de maine care are ca tema Relatia cu Clientii, privita insa oarecum din tabara adversa. :)





27 octombrie 2010

IMTO Iasi 2010 - Day 2

Pe 23 Octombrie s-a intamplat a 2-a (si ultima) zi din cadrul conferintei IMTO Iasi 2010. O zi plina de prezentari interesante si informatii mult mai concrete din SEO si SEM.

Daca in prima zi temele prezentate au fost sintetice, abordand principalele aspecte ale activitatii de SEO si PPC pe motoarele de cautare, in a doua parte a evenimentului perspectiva a fost una de aprofundare : s-au discutat tematici concrete privind long tail-ul si importanta lui in SEO, metrici de performanta in SEO, metode de crestere a business-ului online pe motoarele de cautare. Am avut parte si de ceva studii de caz, in special in prima parte a zilei, cand s-a vorbit despre demand generation in cazul afacerilor de nisa si al inovatiilor.

Pana si in ultima parte a conferintei, la sesiunea de Q&A, discutiile au fost fructuoase si aducatoare de solutii concrete in special pentru oameni care vroiau sa-si deschida afaceri online, vroiau sa se promoveze sau sa lucreze online. Am beneficiat de parerile unor oameni cu multa experienta in domeniu si acest lucru a fost util.

Si pentru ca un astfel de eveniment nu se putea incheia fara ca fiecare sa nu traga cel putin o concluzie, iata cu ceea ce am ramas eu dupa a 2a zi de la IMTO SEO&SEM 2010:

- pentru dezvoltarea propriei nise, de cele mai multe ori este de ajuns sa comunici despre si in jurul problemei pe care produsele/serviciile tale le rezolva..sa comunici intr-un mod cat mai original. Pentru noi idei de promovare, nu strica sa arunci un ochi la ceea ce fac altii in alte industrii (aici pot sa-l citez aproape exact pe Ciprian Gavriliu :) ). Daca nu ai timp, profita de pe urma cererii pe piata create de altii.

- long tail-ul este si ramane o sursa pretioasa de trafic. Mai mult decat atat, Google Instant a reusit sa creasca cererea de cuvinte cheie long tail - via Krumel.

- o conditie necesara pentru orice SEO de succes: urmareste atent indicatorii de performanta pe datele de trafic si niciodata nu face presupuneri - sfat util venit din partea lui Claudiu Murariu.

- in RO mai este mare nevoie de continut de calitate. E singura metoda prin care spam-ul poate fi impins la coada index-ului. In aceeasi masura, nu exista foarte multe experimente care sa stea drept etalon in SEM-ul romanesc, nu exista formule atestate de comunitate. Singura metoda cunoscuta este TRIAL & ERROR.

Asadar, sa ne intoarcem la teste si la incercari.. singura metoda prin care putem vedea daca avem sau nu rezultate in SEM. In acest spirit, ma gandesc ca poate ar fi timpul sa fac si eu "migrarea" spre PPC, cum am vazut ca "se poarta". Poate ma ajutati aici cu un sfat :)

Cum au spus-o altii mai bine inaintea mea, si-am incalecat pe-o sea, si v-am spus povestea asa..





23 octombrie 2010

IMTO IASI 2010 - Day 1

Ziua 1 de la IMTO Iasi 2010 s-a vrut o zi dedicata SEO si SEM la nivel incepator si intermediar. Datorita celor care au prezentat dar si a publicului - avizat si implicat in fenomen, discutiile au avansat pe alocuri destul de mult. S-au prezentat subiecte precum tool-uri de audit si monitorizare SEO, tool-uri de research in SEO, statistici din RO, planificarea in SEO, strategii de content si SEO copywriting, eficientizarea campaniilor de Adwords.

A fost o ocazie excelenta de a afla unele tips & tricks SEO din experienta altor SEO-isti. Mi-am notat deja cateva lucruri pe care nu le-am testat inca. Si poate ca asta este cea mai mare realizare a acestui eveniment: aceea de a permite un schimb de experienta intre oamenii care se ocupa cu SEO la diferite niveluri si in diverse contexte profesionale.

Printre informatiile cele mai interesante pe care le-am aflat se numara:
- tool-ul Google Custom Search Engine
- importanta ordinii de incarcare a elementelor din codul sursa al unei pagini
- un factor pentru research pe care l-am ignorat pana acum: cautarile de pe motorul intern al unui site
- RSS feed-urile pe ecommerce : poate cele mai eficiente metode de indexare a continutului nou
- strategii de promovare pentru site-urile de content si cum poti profita de popularitatea unor subiecte (provenite din media clasice) pentru a genera trafic
- analiza competitiva se poate face pe concurentii directi dar si pe corespondenti de pe piata internationala - pentru a cunoaste diferitele strategii folosite
- contentul produce bani, chiar daca nu se vede in vanzari directe.

Puteti vedea si cateva poze din timpul IMTO Day 1 la Marius Sescu pe blog.





21 octombrie 2010

IMTO IASI 2010

Maine (sau azi, in functie de momentul in care cititi aceste randuri) incepe IMTO 2010, eveniment de marketing online care are loc in acest an la Iasi, pe teme din SEO si SEM.

Astazi am ajuns in Iasi, am vizitat orasul, am revazut programul IMTO si sunt nerabdatoare sa vedem ce se intampla maine. :)

Organizat sub forma de workshop-uri sustinute de specialisti SEO si SEM din RO, evenimentul de maine promite cateva teme de discutii interesante. Pe mine ma intereseaza cel mai mult cea legata de planificarea unei campanii SEO pe un nou site.

Voi incerca sa revin maine seara cu detalii despre ceea ce s-a discutat.





18 septembrie 2010

Reguli de optimizare a Meta Tag-urilor pentru SEO

De cand am scris ultima data despre importanta META tag-urilor pentru SEO, au mai fost articole care au vorbit despre acest subiect. Va recomand regulile de optimizare a META tag-urilor de pe Web Copywriter si exemplele de optimizare a Titlului si a Descrierii de pe Freeseodesign.

Ce ar mai ramane de spus? As vrea doar sa punctez cateva elemente care mi se par importante:

1. Inainte de a incepe orice proces de optimizare a META tag-urilor, ar trebui sa aveti o lista clara a cuvintelor cheie pe care le targetati pe fiecare pagina a site-ului - Poate fi un simplu tabel in Excel care sa cuprinda o coloana cu URL-ul si o coloana cu cuvintele cheie atribuite fiecaruia. Pentru mai multa coerenta in optimizare, folositi aceeasi lista pe tot parcursul procesului de SEO.

2. Desi e posibil ca pe o pagina sa optimizezi un grup de 4-5 fraze/ cuvinte cheie, eu ma limitez intotdeauna la 1 singur cuvant cheie in META Title (pentru a oferi mai multa revelanta acelui cuvant cheie) si la folosirea de sinonime (restul de cuvinte cheie din grupul targetat) in META Description.

  • Folosirea unui singur cuvant cheie (cel mai important) in META Title-ul unei pagini te ajuta sa creezi titluri relevante pentru cautare, concise si la subiect. In plus, titlul este cel care se pastreaza de cele mai multe ori in bookmark-urile browserului si in site-urile de social bookmarking cum ar fi Delicious, Digg etc. Atunci devine primordial ca o pagina salvata sa poata spuna unui utilizator despre ce vorbeste si de unde provine.

  • Si in cazul blogurilor optimizarea titlurilor este posibila. Pe de o parte, prin folosirea de scripturi (pentru Blogger) si de plugin-uri (pentru Wordpress) care afiseaza in META Title mai intai numele articolului si apoi numele blogului. Pe de alta parte, prin conceperea de titluri de articole scurte si care sa contina cel putin un cuvant cheie. (Poate voi detalia subiectul optimizarii de bloguri intr-un viitor articol)

  • Folosirea de sinonime in META Description (si nu repetarea aceluiasi cuvant cheie) este chiar recomandata pentru SEO: pentru a evita “keyword stuffing”, pentru a crea descrieri coerente si credibile din punct de vedere al limbii, nu in ultimul rand pentru a acoperi cat mai multe din cautarile utilizatorilor pe acelasi subiect.

    3. Daca un titlu trebuie sa fie concis, META Description este locul in care are loc actiunea de marketing. Din punctul meu de vedere, cele 155 de caractere ale unei descrieri ar trebui sa informeze utilizatorul despre continutul paginii, si, mai mult decat atat, sa-l convinga, daca e posibil, sa faca o alegere inainte de a da click.

    Call-to-action depinde foarte mult de profilul site-ului. Dar la modul general, descrierea ar trebui sa contina acele argumente care fac oferta ta mai buna decat a concurentului tau sau cel putin sa puna in evidenta avantajele pe care le oferi, fie ca esti o sursa de informare, un blog de opinie sau un e-commerce.

    4. Folositi-va de toate informatiile oferite de Webmaster Tools si tool-urile de analiza a traficului pentru a determina ceea ce cauta utilizatorii vostri. Daca o anumita pagina atrage trafic pe un anumit tip de cuvinte cheie, poate ca aceast “interes” ar trebui sa fie valorificat in descrierea paginii. Optimizarea META tag-urilor este oricum un proces care ar trebui sa sufere imbunatatiri in mod constant (nu foarte des in schimb).

    Pentru cei care vor sa citeasca mai multe despre acest subiect, va recomand aceste 2 articole de pe Stayonsearch.com:
    How to craft the perfect Meta tags
    The Ultimate Guide to Meta Description





  • 11 septembrie 2010

    Cum se schimba notiunea de CTR

    Google Instant a produs isterie in lumea SEO. Unii vorbesc de moartea SEO, altii vorbesc despre cresterea competitiei pe cuvinte cheie generice iar altii spun ca nu va schimba nimic.

    Eu sunt reticenta in a ajunge la o concluzie. Totul depinde de utilizatori: daca vor folosi cu placere functionalitatea, daca se vor multumi cu rezultatele afisate dupa tastarea a 2-3 litere dintr-un cuvant, daca vor inceta din a mai cauta expresii specifice etc. Toate acestea trebuie testate.

    Sunt insa efecte care trec dincolo de speculatii. Iar aceste certitudini vin evident de la Google. In urma cu 3 zile, Google anunta deja pe blogul Webmaster Central una din primele schimbari generate de Google Instant: noua functionalitate are impact asupra cautarilor afisate de Webmaster Tools.

    Mai exact, Google a schimbat modalitatea de calculare a afisarilor pe cuvintele cheie. La vechea definitie a afisarii se adauga 2 noi situatii datorate afisarilor dinamice a SERP:

    - atunci cand utilizatorul nu tasteaza cuvantul pana la capat, dar face click pe unul din rezultate
    - atunci cand utilizatorul se opreste din tastat si SERP-ul respectiv se afiseaza pentru minimum 3 secunde.


    Daca mi se pare normal ceea ce anunta Google, si anume faptul ca toata lumea va observa o crestere a numarului de afisari pe cuvintele cheie, raman totusi alte intrebari la care ar trebui sa gasim raspunsuri:

    Cum schimba acest fapt notiunea de CTR? Cat de relevanta ramane ea?
    Mai are rost sa optimizam pentru CTR?





    10 septembrie 2010

    IMTO Focus pe SEO si SEM

    Toamna aceasta abunda in evenimente dedicate online-ului si in special cele care au ca tema SEO si social media. Printre preferatele mele si un eveniment la care voi participa cu placere este IMTO Focus pe SEO si SEM, care va avea loc pe 22 si 23 Octombie la Iasi.

    Evenimentul IMTO va fi foarte focusat pe problematici si topicuri specifice SEO si marketing pe motoarele de cautare si promite sa ofere informatii practice si solutii concrete la intrebarile cele mai dificile din acest domeniu. Pe mine ma intereseaza cel mai mult subiectul long tail-ului, al optimizarii conversiei si crearea de cerere pentru afacerea ta. Daca v-am facut curiosi, puteti consulta programul IMTO complet.

    IMTO Iasi e si o ocazie buna de networking. Pe langa lista, destul de consistenta, de speakeri, sper sa ne adunam acolo in numar cat mai mare, oameni pasionati de SEO si SEM, pentru a schimba opinii si experiente. Trebuie sa iasa ceva din asta. :)

    Ne vedem acolo!





    8 septembrie 2010

    Google Instant si alte bunatati

    Nici nu a venit bine toamna ca lumea s-a si pus pe treaba. Mai ales Google, care astazi a avut lansarea oficiala a unui nou serviciu de afisare a rezultatelor din Search: Google Instant. Vor urma desigur destule articole ce vor analiza fenomenul, comportamentul userilor pe natural search dar mai ales efecte asupra SEO. Pana atunci, toata lumea se distreaza cu noua functionalitate si testeaza capacitatile de "oracol" ale lui Big Brother.

    Atentie! Daca vreti sa folositi functionalitatea in Romania, trebuie sa va logati in contul de Google. Deocamdata doar asa este disponibil.

    O alta noutate de la Google este optiunea Weighted Sort din Google Analytics pe care am descoperit-o (mai repede) datorita lui Krumel. Optiunea este geniala - pentru ca face ceva ce unii faceau deja dar manual - si foarte utila pentru cei care lucreaza la calificarea traficului venit de pe search (conversion rate, bounce rate etc.). Va las sa descoperiti detaliile intr-un articol despre Weighted Sort pe grokdotcom.com.

    Ca veni vorba de Google Analytics, nu ma pot abtine de la a va oferi o alta resursa incredibil de instructiva pe acest subiect, iesita proaspat din cuptoarele SEO-iste: The Power Users's Guide to Google Analytics Hacks, Tips and Tricks.

    Si intr-o nota mai personala, este "back-to-school" si pentru blogul meu! Stiu ca am ramas datoare cu un post despre META tag-uri si ma voi revansa. Ne vom juca in continuare si cu alte subiecte.

    Ca o amintire de "vacanta" am aflat ca informatiile de pe acest blog se dovedesc a fi utile mai ales pentru abia-initiatii in SEO. Sper sa pot fi de ajutor si nu va sfiiti sa-mi transmiteti propuneri de subiecte pe care le vreti explicate pe larg in paginile acestui blog.





    29 iulie 2010

    De ce sa mai optimizam META tag-uri?

    META tag-urile si-au pierdut din valoarea SEO pe care o aveau acum cativa ani. Cu toate acestea, ele raman importante pentru pozitionarea in motoarele de cautare dar mai ales pentru imbunatatirea CTR-ului (Click Through Rate) pe search.

    M-am hotarat sa scriu (sau sa reamintesc celor care au mai citit despre asta) despre importanta acestor Meta tag-uri pentru ca am observat in RO 2 tendinte (in special in cazul magazinelor online):
    1. Tendinta de a umple titlul paginii cu o enumerare fara de sfarsit a cuvintelor cheie pe care se vrea probabil pozitionarea.
    2. Lipsa de Meta Description uneori, crearea de descrieri care nu spun nimic concret, sau care nu fac decat sa insire din nou cuvinte cheie, alteori.

    Este evident ca astfel de "optimizari" sunt inutile si intr-adevar lipsite de importanta din punct de vedere SEO.

    De ce ar trebui sa-ti pierzi vremea pentru a optimiza Meta tag-urile?


    Care sunt totusi motivele pentru care este bine sa-ti “pierzi” cateva ore/zile pentru a optimiza Meta Title si Meta Description pentru paginile tale?

    Raspunsul este simplu: Click Through Rate (CTR)

    Titlul si descrierea unei pagini web sunt primele informatii pe care utilizatorul le afla despre ea, in motoarele de cautare. Mai mult decat o carte de vizita, cele 2 fraze ar trebui sa-l faca pe utilizator sa viziteze pagina respectiva sau sa vrea sa cumpere, de ce nu?

    Uite-te la titlul si descrierea unei pagini din site-ul tau si raspunde la urmatoarele intrebari:
    - sintetizeaza bine continutul paginii?
    - sunt relevante pentru cautare? (contin cuvinte cheie vizate)
    - reusesc ele sa vanda?

    Prin optimizarea titlului si descrierii paginilor tale web ai ocazia sa oferi informatie relevanta pentru fiecare, sa intreprinzi o actiune de marketing (oferind informatii care sa convinga utilizatorul) si nu in ultimul rand sa controlezi felul in care continutul site-ului tau este prezentat pe motoarele de cautare : in lipsa unei descrieri pertinente, Google va oferi utilizatorului franturi de informatii continand cuvintele cautate din continutul textual al paginii, meniu etc. Se intampla foarte rar ca aceste franturi de informatii sa fie informative sau sa puna intr-o lumina favorabila serviciile sau produsele pe care le oferi.

    In urmatorul meu post voi prezenta cateva din sfaturile de urmat atunci cand construim meta tag-uri optimizate.

    Pana atunci, as vrea sa va intreb cam cat timp si importanta acordati voi optimizarii Meta tag-urilor? Astept parerile voastre in comments.





    13 iulie 2010

    Social Media - Parabola ciocanului

    Social media are inca, mai ales in RO, reputatia de a fi o adunatura de platforme online pline de mult zgomot, inutilitati si informatii superficiale. Mult spam si ineficienta din punct de vedere ROI. Pe de alta parte, platformele de social media sunt promovate ca fiind indispensabile pentru prezenta online a unei companii sau a unei persoane.

    Eu nu vreau sa conving pe nimeni nici sa foloseasca nici sa nu foloseasca social media. Pana la urma, decizia ne apartine, fiecaruia dintre noi.

    Sustin un singur punct de vedere:

    Ce'ar fi sa relativizam importanta si intrebuintarea pe care o dam platformelor de social media?

    Asta inseamna sa incetam sa mai idolatrizam sau sa demonizam social media.

    Ca orice mediu, ele sunt bune daca sunt folosite atunci cand trebuie si asa cum trebuie, in functie de obiectivele pe care le ai si de limitele pe care le impune fiecare tip de tehnologie.

    Daca treaba ta este sa faci bani/promovare online, ar fi stupid sa nu iei in considerare social media ca un canal de comunicare a ofertei tale. E ca si cum te-ai baza pe un singur client ca sursa de profit pentru afacerea ta. Conditia necesara este sa intelegi ce iti poate oferi o retea sociala sau alta in termeni de marketing, ce fel de public poti atinge printr-un astfel de mediu si cu ce costuri.

    Pe de alta parte, daca vinzi sa zicem.. utilaje agricole, servicii financiare pentru corporatii sau piese de schimb pentru avioane, ar fi bine sa te intrebi daca intr-adevar iti este util sa fii prezent pe social media, si asta inainte sa aloci resurse unui astfel de proiect. Nu cheltui banii pe social media doar pentru ca este in trend!

    Folosirea platformelor de socializare pentru promovarea online are avantajele sale. De la caz la caz. Pentru blogurile mele, Twitter si Facebook sunt principalele surse de trafic, desi pornisem la drum cu ideea ca le voi optimiza pentru motoarele de cautare. Dar asta nu este o regula. Cum nu exista nici o reteta a succesului general valabila.

    Cu alte cuvinte, nu da vina pe ciocan pentru ca te-ai lovit la deget in timp ce incercai sa bati un cui! Mai degraba masoara de 2 ori si bate o singura data. Sau gandeste de 2 ori si alege ciocanul potrivit pentru ceea ce vrei sa faci! :)

    Voi de ce folositi social media? Si cu ce efecte? Astept parerile voastre in comment.





    28 iunie 2010

    Optimizarea SEO on-page

    Luand in calcul ultimele evolutii ale motoarelor de cautare si a trendurilor de pe online (personalizarea rezultatelor, Universal Search, social web, real-time Search etc.), optimizarea SEO on-page a ajuns sa reprezinte doar o mica parte din procesul de SEO al unui website.

    Spunand acest lucru, nu sustin totusi ca putem sari peste aceasta etapa, esentiala de altfel, in cadrul unei campanii SEO.

    Ce inseamna SEO on-page


    Optimizarea on-page este una din actiunile fundamentale de SEO. Ea consta in prelucrarea paginilor web cu ajutorul cuvintelor cheie alese, la nivelul acelor elemente care pot fi citite si analizate de motoarele de cautare.

    La modul sintetic, prelucrarea cuvintelor cheie in cadrul optimizarii on-page se face in urmatoarele elemente:

    - denumirea URL-urilor
    - META tag-uri (in special Title)
    - structura de navigare (link-uri interne: meniu de navigare, breadcrumbs, in-text links)
    - continut editorial (in special in tag-urile de heading H1-H6)
    - denumirea imaginilor (daca pentru website-ul tau acestea sunt importante)

    Principii de actiune in optimizarea SEO on-page


    Exista o fraza care mie imi place foarte mult cand vine vorba de SEO on-page: "Orice actiune de SEO on-page BUNA ar trebui sa treaca neaobservata in ochii utilizatorului". Pornind de la aceasta deviza, putem formula 3 principii de actiune cand vine vorba de SEO on-page :

    1. Oarecum retoric, dar voi mentiona totusi: nu folosi continut ascuns doar pentru a fi bine pozitionat pe motoarele de cautare. Desi sunt practici de black hat SEO care te pot ajuta sa urci in SERP, nu e o strategie care iti va asigura trafic si clienti pe termen lung.

    2. Nu iti umple pana la refuz paginile web de cuvinte cheie fara noima (aici ma refer atat la continutul textual, cat si la titlul si descrierea paginii, atributele TITLE si ALT ale imaginilor si link-urilor). Scrie continut editorial de calitate, tinand cont de cuvintele cheie SEO.

    3. Limiteaza numarul de link-uri interne la acele link-uri folositoare pentru navigarea utilizatorului pe site-ul tau. Cu alte cuvinte, nu iti umple paginile de link-uri, mizeaza pe un meniu de navigare coerent si renunta la footer-ul de link-uri optimizate (Google acorda acestor link-uri mai putina importanta decat in trecut)

    5 elemente esentiale in optimizarea on-page


    In trecut s-a pus mult pret in SEO pe concepte de tipul densitatea cuvintelor cheie in corpul unei pagini web, optimizarea META tag-ului Description si a atributelor imaginilor si link-urilor (ALT si TITLE). Pe masura ce search marketing-ul a devenit mai complex, aceste elemente si-au pierdut din valoare (direct proportional cu locul pe care aceste elemente il ocupa in algoritmii motoarelor de cautare). Atunci, ce mai conteaza din tot ceea ce inseamna optimizarea on-page?

    Pentru mine, aceasta ar fi lista scurta a optimizarilor on-page :

    1. URL-uri descriptive, nu foarte lungi, care sa reflecte structura site-ului si care sa ofere indicii utilizatorului despre informatia continuta pe pagina web respectiva
    2. Titlul paginii concis si descriptiv, continand cuvantul cheie pe care ai targetat pagina web respectiva.
    3. Continut editorial bine structurat, continand cuvinte cheie, in special in tag-urile de heading (titlu, subtitlu etc.)
    4. Link-uri interne plasate pe cuvinte cheie, de preferat in interiorul continutului textual, care sa ofere utilizatorului mai multe informatii despre produsele si serviciile tale.


    Voi cum realizati optimizarea on-page? Despre care din aceste elemente ati dori sa cititi mai multe informatii? Astept parerile voastre in comment.





    24 iunie 2010

    Cum gasesc cele mai potrivite cuvinte cheie pentru paginile mele?

    Asadar, am ajuns in etapa in care trebuie sa optimizam paginile unui website. Cum se face SEO on-page si care sunt cele mai importante locuri in care trebuie sa lucram cuvintele cheie?

    Voi incerca sa raspund la aceste intrebari facand o sinteza a celor mai importanti pasi de urmat atunci cand facem optimizarea on-page a unui website. In acest post voi vorbi de o etapa preliminara optimizarii propriu-zise: targetarea paginilor pentru anumite cuvinte cheie.

    Impartirea cuvintelor cheie SEO


    Este ideal ca orice plan de actiune on-page sa inceapa cu targetarea principalelor pagini ale website-ului pentru anumite cuvinte cheie. Daca in momentul conceperii strategiei SEO s-a avut in vedere structura site-ului si tematica paginilor, aceasta targetare nu ar trebui sa puna probleme. Fiecarei pagini ii va reveni cuvantul (sau grupul de cuvinte cheie similare/sinonime) care este cel mai reprezentativ pentru continutul existent al paginii si care poate fi lucrat in mod natural in pagina.

    Exista insa si cazuri de proiecte online care nu au nici un mesaj foarte clar despre serviciile pe care le ofera (sau daca au bine definite niste mesaje, ele nu sunt adaptate cererii de pe motoarele de cautare) si nici continut textual pe pagini, care sa exprime acest mesaj. In astfel de cazuri, optimizarea on-page presupune o modelare a continutului existent al unui website sau chiar restructurarea informatiei prin crearea de noi pagini sau categorii.

    Solutii pentru o impartire optima a cuvintelor cheie SEO


    - Organizati cuvintele cheie pe tematici sau familii semantice. In acelasi loc notati principalele rubrici si sub-rubrici ale website-ului. Faceti o corespondenta intre URL-uri si cuvinte cheie, dupa criteriul pertinentei si a coerentei dintre cele 2.

    - Daca nu sunteti siguri ca un cuvant cheie este cel mai potrivit pentru optimizarea pe o anumita pagina, faceti o verificare a vizibilitatii website-ului pe cuvintele cheie din strategia de SEO. Un astfel de raport va ofera informatii despre URL-urile deja pozitionate si cuvintele cheie corespunzatoare acestor pozitionari.

    - In cazul in care pentru o pagina se pot lucra mai multe cuvinte cheie, puteti opta pentru optimizarea lor impreuna in continului paginii (daca acesta va permite) sau puteti alege sa puneti in evidenta acel cuvant cheie mai cautat si mai concurential.

    - Pentru a evita concurenta interna (competitia mai multor pagini ale unui website pe aceleasi cuvinte cheie, numita si canibalizare), este de evitat folosirea aceluiasi cuvant cheie pentru optimizarea on-page a unor pagini diferite. Pentru website-urile cu o structura mai bogata, se poate merge pe varianta optimizarii aceluiasi cuvant cheie pe mai multe pagini de acelasi tip (de exemplu fisele de produs dintr-o anumita subcategorie), avand grija in acelasi timp ca optimizarea sa se faca in context (folosirea cuvantului cheie in expresii diferite), facilitand astfel si pozitionarea pe long-tail.

    Ati intampinat vreodata dificultati in alegerea paginilor pentru optimizarea anumitor cuvinte cheie? Astept parerile voastre in comment.





    22 iunie 2010

    5 extensii SEO in Google Chrome

    Desi nu mi-am creat inca un obicei din a-l folosi, imi place Google Chrome. Si imi plac mai ales extensiile SEO disponibile pentru acest browser, in primul rand pentru ca sunt mai bine organizate si se afiseaza mult mai sintetic si mai placut vizual (in comparatie cu add-on-urile de la Firefox).

    Instalarea extensiilor SEO pentru Chrome


    Instalarea extensiilor se face foarte usor mergand la pagina dedicata lor sau navigand pana la pagina de gestionare a extensiilor din toolbar-ul Google Chrome (coltul dreapta sus al browser-ului)



    In pagina de cautare a extensiilor puteti da un search doar pentru acele extensii care va intereseaza. La cautarea dupa cuvantul SEO, se afiseaza 33 de rezultate, ceea ce inseamna 33 de extensii SEO, toate foarte usor de instalat si disponibile in acelasi toolbar. Comod nu-i asa? Numarul lor total depaseste lejer 5000, dar ma voi rezuma la cele care ne ajuta in activitatile noastre de SEO.

    Toate extensiile pentru Google Chrome instalate pot fi apoi accesibile din bara de navigare in felul urmator:



    Ce extensii SEO folosesc in Google Chrome


    Multe din aceste extensii ofera aproape acelesi informatii (in special la capitolul Page Rank, Alexa Rank etc.). Eu am facut o sortare in functie de popularitate si de numarul de utilizatori. E posibil ca unele din acestea sa va fie cunoscute si din Mozilla Firefox.

    Asadar, un TOP 5 al celor mai utile extensii SEO pentru mine ar fi:

    1. SEOQuake - este deasemenea unul din cele mai cunoscute toolbar-uri SEO pentru Firefox. Functionalitati:
    - SEObar (afiseaza informatii SEO despre o pagina web atunci cand aceasta este deschisa in browser sau cand se afiseaza in SERP, aceste informatii se refera la: pagini indexate si link-uri externe pe Google, Yahoo si Bing, Page Rank, Alexa Rank, SEMRush Rank, Domain Age, link-uri interne si scurtaturi catre Whois, Keyword Density tool, codul sursa). Acest toolbar poate ingreuna, atat vizual cat si la viteza de incarcare, pagina. Eu nu il folosesc decat atunci cand am nevoie.
    - tool de comparare a link-urilor interne si externe pentru mai multe domenii
    - functie de semnalare a link-urilor care se afla in Nofollow



    2. Chrome SEO - ofera un tabel sintetic cu informatii despre pagini indexate, backlink-uri si alti indicatori de trafic si de popularitate (Alexa Rank, Compete Rank, Quantcast, SEMRush, site-uri de bookmarking) precum si informatii despre statusul HTTP, cache, sitemap si Robots.txt, localizarea serverului si DNS. Aceasta extensie mi se pare foarte utila atunci cand facem verificari rapide sau rapoarte care necesita date comparative exacte.



    3. META SEO inspector - are ca functionalitate principala afisarea intr-o casuta in josul paginii a principalelor elemente SEO din header: titlu, descriere,keywords, tag-uri de verificare de la Webmaster Tools, scripturi si frame-uri etc.
    Informatiile se pot afisa si intr-un nou tab, fiind mult mai usor de copiat si de folosit offline. Extensia ofera deasemenea multe link-uri catre tool-uri online utile pentru SEO, unele deja mentionate mai sus, altele mai putin cunoscute cum ar fi: Keyword density Analyzer de la WMtips.com, Serversiders.com, BackTweets sau Copyscape.



    4. SEO Site Tools - cumuleaza intr-o singura fereastra diversele elemente prezente in extensiile de mai sus, combinand elementele SEO externe (indicatori si prezenta pe Social Media) cu elemente SEO din pagina, informatii despre server si recomandari pentru ameliorarea acestora. Daca aveti nevoie sa analizati starea unei pagini din punct de vedere SEO in doar cateva minute, acest tool este cel mai folositor.



    5. SEO SERP - este o extensie care permite aflarea rapida a pozitionarii in SERP-ul Google a mai multor website-uri, pe acelasi cuvant cheie. Limita acestei extensii este absenta Google.ro din lista motoarelor pe care se poate efectua cautarea. In schimb, pentru cei care au nevoie de Google.com de exemplu, extensia poate fi foarte utila, salvand mult timp pentru cautari punctuale de pozitionari pe cuvinte cheie.



    Voi mai mentiona aici si Firebug care se afiseaza si functioneaza exact ca pentru Firefox, cu precizarea ca este accesibil tot din meniul din bara de navigare a browser-ului, dar si Woorank, o aplicatie online care efectueaza o verificare rapida a unui domeniu din punct de vedere SEO (oferind in cateva secunde un raport complet pentru SEO on-site si off-site - unul din cele mai bune tool-uri din punctul meu de vedere) si care are in Google Ghrome o extensie dedicata.


    Ce alte extensii SEO pentru Google Chrome folositi si vi se par utile? Astept parerile voastre in comment.





    15 iunie 2010

    SEO tool: cum sa afli varsta unui domeniu

    Varsta unui domeniu este un criteriu de pozitionare luat in considerare de motoarele de cautare si care este de multe ori neglijat, atat de detinatorii de website-uri cat si de cei care fac SEO.

    De ce trebuie sa stiu varsta domeniului?


    Varsta unui domeniu este un criteriu de incredere in ochii robotilor. Cu cat un website are mai multa vechime pe www cu atat el este mai bine vazut. (Desi nu se stie cu precizie ponderea acestui element in algoritmii motoarelor de cautare)

    Cu ce ma ajuta sa stiu aceasta informatie? In principiu ea este folositoare in determinarea contextului concurential in care evolueaza un website. In cadrul unei analize concurentiale, varsta domeniilor concurente (impreuna cu strategiile lor de optimizare) iti arata cat iti va fi de greu sa evoluezi pe cuvintele cheie comune.

    Stiind tipul website-urilor cu care te confrunti pe motoarele de cautare te ajuta sa iti construiesti o strategie SEO mai buna.. si mai realista!

    Cum aflu varsta unui domeniu?


    Sa presupunem ca te-am convins, sau cel putin te-am facut curios, sa afli varsta domeniului tau si a concurentilor tai. Unde trebuie sa te uiti?

    Pentru ca nici eu nu le-am adunat niciodata sub aceeasi palarie si pentru ca ieri am pierdut timp cautand cel mai bun tool, mai ales pentru domenii de pe .RO, iata cateva solutii, prezentate sintetic in cele ce urmeaza. Daca iti sunt folositoare, nu uita sa le salvezi la Bookmarks in browser-ul tau.

    Whois Domaintools
    , poate cel mai cunoscut si complet site cu informatii despre nume de domenii si serverele lor, printre care si arhiva fiecarui domeniu (prima mentiune pentru un nume de domeniu puteti gasi la categoria Whois Record).


    Netcraft este un tool care ofera mai multe informatii despre un domeniu, de tipul: adresa IP si locatia serverului, varsta domeniului (Date first seen), DNS admin etc. E de ajuns sa introduceti numele de domeniu cautat in casuta de cautare din stanga sus de pe prima pagina.

    Wayback Machine este un motor de cautare a arhivelor web in functie de numele de domeniu. Tool-ul nu va da o data precisa, dar va puteti da seama de vechimea site-ului in functie de primele fisiere arhivate acolo.

    ALTERNATIV, puteti folosi un tool care va ofera cumulat datele de pe cele 2 tool-uri mentionate mai sus. Rapid Search Metrics ofera o suita de tool-uri gratuite de SEO direct pe web si mi s-a parut cel mai decent tool pentru aflarea vartei unui domeniu, atat prin viteza de raspuns, faptul ca a dat cele mai putine erori dupa mai multe teste cu site-uri de pe .RO si cumuleaza informatiile de pe Necraft si Wayback Machine (disponibile printr-un singur click).


    Cum vi se par aceste tool-uri? Mai cunoasteti si altele? Va invit sa va impartasiti parerile in comment-uri.





    3 iunie 2010

    Cat de pertinente sunt rezultatele Google.RO

    De cate ori nu ati observat rezultate putin pertinente in paginile de rezultate de la Google.ro?

    Astazi am dat peste mai multe astfel de exemple, ceea ce m-a facut sa-mi aduc aminte de cat de dezorganizat este, la prima vedere, SERP-ul romanesc si de cat de greu imi este uneori sa gasesc mai mult de 2 surse de informatii pertinente atunci cand fac o cautare. Asadar, sa facem o mica analiza.

    Sa zicem ca ai un magazin online. Care vinde, printre altele, "rochii de vara". De altfel acesta este, odata cu venirea sezonului estival, unul din cuvintele tale cheie principale si ai vrea sa iti promovezi oferta pe el. Si vrei, inainte de a trece la "atac", sa afli care iti sunt concurentii pe Google RO. In mod intuitiv, te uiti la rezultatele oferite de motor pe primele pozitii. S-ar zice ca esti singurul magazin online care vinde rochii vara aceasta. De-ar fi si pe piata offline la fel de usor...

    Rezultatele oferite pe acest exemplu nu mi se par deloc satisfacatoare. Si pentru a dovedi ca este un fenomen specific pentru RO, am realizat o mica comparatie cu un exemplu asemanator pe .com

    Rezultate in SERP Google.ro


    Am ales, pentru acest mic test, un cuvant cheie cautat: "rochii vara". De altfel cel mai cautat din categoria sa. Bineinteles, mi se poate reprosa faptul ca nu am ales o varianta care sa arate mai mult intentia de cumparare sau de informare, ceva mai specific. Si voi raspunde ca premisa de la care am pornit in aceasta analiza este experienta utilizatorului. De aceea, am ales sa merg pe cea mai raspandita experienta a utilizatorului de Google atunci cand vine vorba de rochii de vara. In plus, comparatia ramane viabila, atata timp cat voi folosi si pentru Google.com un cuvant la fel de generic.

    Asadar, 981.000 de rezultate pe Google.ro, din care pe prima pagina avem urmatoarele tipuri:

    - pe primele 2 pozitii: un portal dedicat femeilor, cu articole de recomandari vestimentare si tendinte din categoria Moda
    - lista cuprinde alte 4 astfel de portaluri
    - un director al celor mai mari producatori de rochii din tara
    - un director generalist, cu categoria rochii de vara
    - un blog
    - si cel mai interesant, o comunitate online, cu o pagina care dateaza din 2009!!!

    Cu alte cuvinte, nici un site in prima pagina care sa propuna cumpararea online de rochii de vara. Sau altfel spus: putin peste 12.000 de cautari lunar pe acest cuvant cheie care nu genereaza vanzari online.

    Rezultate in SERP Google.com


    Trecem la varianta in engleza a cuvantului nostru: summer dresses. Din cele peste 30 de milioane de rezultate afisate, in prima pagina avem:

    - 8 magazine online, pentru diverse stiluri si bugete
    - un director web
    - un ziar online

    In plus, pagina afiseaza si rezultatele de pe filtrul Shopping de la Google.


    Exista mai multe posibile explicatii pentru diferentele pe care le constatam (ele nu se exclud reciproc):

    1. Indexul Google.ro nu este la fel de dezvoltat ca cel pe .com. Nici la nivel de functii, nici la nivelul criteriilor de pozitionare.

    2 Industria de e-commerce este slab dezvoltata in Romania. Atat la nivel de oferta, cat si la nivel de promovare SEO.

    3. Practica shopping-ului online nu este foarte raspandita in Romania. De unde o lipsa de interes pentru dezvoltarea acestei industrii.


    Pare a fi un cerc vicios. Dar este in acelasi timp semnul unui extraordinar potential de dezvoltare in .ro. Atat pentru business-ul online cat si pentru SEO.


    Voua cat de pertinente vi se par rezultatele din Google.ro?


    P.S.: Promit sa dau de stire cand apar in prima pagina a Google.ro pe cuvantul cheie "rochii vara", in urma acestui articol. :)





    1 iunie 2010

    Etape SEO - Strategii de cuvinte cheie

    Alegerea cuvintelor cheie pentru SEO nu este tocmai o stiinta. Si totusi, ea se poate dovedi a fi un proces complicat si anevoios, mai ales pentru website-urile mari. Iar usurinta in a constitui o strategie de cuvinte cheie care sa functioneze nu vine decat dupa multa practica si multe incercari. De aceea, continui discutia despre keyword research, concentrandu-ma de data aceasta asupra a ceea ce as putea numi "optimizarea listei de cuvinte cheie".

    Cuvinte cheie care aduc trafic


    Asa cum spuneam intr-un post anterior, felul in care alegem cuvintele cheie pentru SEO va determina dezvoltarea ulterioara a site-ului din punct de vedere al vizibilitatii pe motoarele de cautare si calitatea traficului generat. De obicei, strategia de cuvinte cheie contine un numar finit de cuvinte, alese in functie de continutul/ofertele pe care vrem sa le punem in evidenta in eforturile de promovare online. Definirea unor cuvinte cheie ca obiective in strategia de SEO este importanta si pentru a mai buna trasabilitate si masurare a efectelor actiunilor de SEO in timp.

    Cu toate acestea, lista de cuvinte cheie nu ramane decat un etalon, traficul va fi generat in mod natural din mult mai multe surse (cuvinte cheie) decat cele alese drept obiectiv si "lucrate" pe un website. Si spunand natural, ajung si la teoria lui Long Tail Keywords, conform careia cuvintele cheie putin cautate pe motoare (in mod individual) reprezinta (cumulat) mare parte din traficul unui website. Analizand traficul oricui website pe o perioada consistenta de timp, aceeasi repartitie a traficului poate fi observata, de forma:



    sursa: www.surchsquad.com

    Desi mai putin cautate pe motoarele de cautare, cuvintele long-tail sunt mai specifice si sunt de cele mai multe ori folosite de utilizatori care stiu ce vor si, de ce nu, care sunt pregatiti sa devina clienti. Ele sunt de preferat in SEO, pentru ca aduc conversii si sunt mult mai usor de pozitionat.

    Insa la nivel de concepere a unei strategii SEO, in amonte de orice optimizare on-site, a merge pe varianta unei multitudini de cuvinte cheie long-tail nu este de cele mai multe ori suficient. Trecand peste situatiile in care un domeniu de nisa nu are foarte multe (poate deloc) cuvinte cheie long tail (am intalnit asta destul de des pe .ro), ele pun probleme in momentul optimizarii lor on-page, din punct de vedere al coerentei pe care aceste optimizari le ofera continutului unui website.

    Cuvinte cheie coerente


    Pentru a castiga aceasta coerenta SEO la nivelul intregului website, optimizarile nu trebuie sa vizeze numai landing page-ul unui anumit cuvant cheie ci intreg path-ul (directoare, subdirectoare) de acces la acea pagina. Structura website-ului (conceputa in mod coerent) este un factor important pentru pozitionarea paginilor web luate in mod individual, in special pentru Google. Iar structura informatiei web trebuie sa se reflecte si in strategia de cuvinte cheie.

    Acest lucru se traduce prin alegerea de familii semantice care cuprind atat cuvinte cheie generice cat si variantele lor long tail optime. Pentru a continua exemplul din imaginea de mai sus, strategia de cuvinte cheie pentru categoria de pantofi a unui website ar trebui sa mearga de la general la particular creand un "nor de cuvinte cheie" din aceasi familie. De exemplu:

    pantofi
    vanzare pantofi
    pantofi barbati
    pantofi sport barbati
    vanzare pantofi sport barbati


    Optimizarile pe cuvinte cheie de genul acesta functioneaza in 2 sensuri:

    - intaresc pozitionarea pe cuvantul cheie long-tail (pentru ca pagina finala de produse este coerenta semantic cu structura care ii precede - categie/subcategorie)
    - intaresc pozitionarea pe cuvantul cheie generic (in timp) pentru ca acel cuvant generic este lucrat la nivelul intregii categorii, in mai multe variante sau contexte semantice.

    Cuvinte cheie diversificate


    Faptul de a urmari structura informationala dintr-un website in constituirea strategiei de cuvite cheie nu condamna procesul de SEO la rigiditate. Dimpotriva, o strategie de cuvinte cheie optima va lua in considerare si diversitatea practicilor pe motoarele de cautare si a obisnuintelor lingvistice. Foloseste expresii sinonime si versiuni ale aceluiasi cuvant cheie (de exemplu singular/ plural) - daca acestea sunt cautate pe motoare - pentru a atrage maximum de trafic dintr-o cautare.

    Acest mod de a constitui strategia de cuvinte cheie permite pozitionarea pe o multitudine de cautari, oferind intr-un fel control asupra long-tail-ul generat. Limita pana la care un website suporta aceasta diversitate (si la care ea incepe sa dauneze coerentei si pozitionarii) depinde de la caz la caz si trebuie testat pe fiecare pagina web in parte.

    Voi cum procedati atunci cand concepeti o strategie de cuvinte cheie? Care sunt criteriile dupa care va ghidati?

    Asteptand parerile voastre, iata cateva din articolele care mi se par cele mai reusite pe acest subiect:

    Mai multe despre long tail

    Despre long tail cu Avinash Kaushik

    Despre cuvinte cheie si structura site-ului

    Despre obiectele cuvintelor cheie





    28 mai 2010

    [Actualitati SEO] Info SEO de la Matt Cutts - Paris

    Pe 26 Mai a avut loc la Paris o Search Conference, la care a participat, pentru o discutie, si Matt Cutts de la Google. Cu aceasta ocazie, el a oferit cateva detalii si sfaturi cu privire la metodele Google pentru SEO, unele dintre ele fiind noi, altele fiind doar confirmari a ceea ce se stia deja.

    Voi face aici o mica sinteza a principalelor informatii pe care Matt Cutts le-a oferit, adunate de pe bloguri si site-uri, majoritatea francofone, care au scris despre acest eveniment.

    Despre continut


    - Google recunoaste diferitele zone ale unei pagini web (header, footer, coloane etc): amplasarea cuvintelor cheie in aceste zone nu face diferenta in pozitionarea paginii (cuvintele cheie sunt tratate la fel oriunde s-ar afla pe pagina); in schimb, proximitatea dintre cuvinte este un factor important in pozitionarea pe diverse expresii

    - "Keyword density" are din ce in ce mai putina importanta. Matt Cutts sfatuieste varierea mai multor cuvinte cheie conexe in continutul editorial al unei pagini

    - O pagina declasata pentru keyword stuffing nu va afecta performanta intregului site

    - Matt Cutts recomanda folosirea de cuvinte cheie importante in categoriile site-ului

    - link-urile care se repeta pe mai multe pagini (de exemplu in link footer) vor fi devalorizate (pentru un mai bun impact, personalizati fiecare pagina cu link-uri pertinente)

    - Google continua sa evolueze in citirea de Java Scipt-uri, el poate deja citi unele link-uri in Java Script, acestea pot transmite Page Rank

    Despre Crawl si Page Rank

    - Indexarea ramane un subiect important pentru Google: conform lui Matt Cutts 40% din website-uri nu sunt "crawlabile"

    - Crawl-ul Google se face in functie de Page Rank: cu cat un site are PR mai mare cu atat va fi vizitat mai des de roboti

    - Trebuie evitata "obsesia backlink-urilor" si concentrarea eforturilor SEO pe Page Rank

    - Privind Page Rank, calitatea si nu cantitatea primeaza in cresterea lui

    - Update-ul de algoritm intitulat "Mayday", constatat la inceputul lunii mai a fost confirmat: fara prea multe detalii, Cutts spune ca acest update va avea un impact pe cautarile long-tail

    - Geolocalizarea este un element important in pozitionarea pe Google: rezultatele din SERP variaza atat in functie de locul in care se afla utilizatorul cat si in functie de TLD si locatia declarata in Webmaster Tools

    - Tool-urile de scurtare de URL-uri care folosesc redirectionari 301 pot transmite Page Rank

    - Cautarea in SSL (https://www.google.com) nu va fi aplicata by default de Google si va ramane o practica marginala

    - Reputatia (acea notiune de Trustrank) devine un element din ce in ce mai important in algoritmul Google. Matt Cutts reia ideile despre "best practice" pentru ati creste reputatia website-ului sau a blogului :
    • Fii interesant si amuzant
    • Ofera un serviciu util
    • Gaseste o nisa creativa
    • Publica tutoriale si informatii utile
    • Publica analize originale
    • Ofera cod sau software open source
    • Scrie pe blog sau fa live blogging
    • Publica liste si topuri
    • Creaza controverse
    • Creaza o retea pe Facebook, Twitter etc
    • Organizeaza conferinte
    • Fa clipuri de prezentare
    Pentru mai multe informatii, puteti vizualiza clipul cu Matt Cutts la Search Conference de la Paris. Cum vi se par aceste informatii? Astept parerile voastre in comment-uri.





    27 mai 2010

    Etape SEO - Keyword research si alegerea cuvintelor cheie

    Gasirea de cuvinte cheie relevante pentru campania SEO a unui website mi se pare cea mai importanta din etapele SEO. Pe langa faptul ca aceste cuvinte cheie reprezinta, in mod simbolic, "materia prima" a acestui proces de promovare pe motoarele de cautare, mi se pare esential de subliniat faptul ca felul in care alegem cuvintele cheie pentru SEO influenteaza cantitatea si calitatea traficului pe care un site il va avea ulterior.

    In cele ce urmeaza, as vrea sa discut despre cativa pasi importanti in alegerea de cuvinte cheie pentru SEO.

    Ce sunt cuvintele cheie SEO?


    Pentru a incepe cu o definitie simpla, cuvintele cheie sunt acele cautari facute de utilizatori pe motoarele de cautare in urma carora pot gasi in paginile de rezultate (SERP) pagini web relevante pentru ceea ce cauta (un raspuns la o intrebare, o solutie la o problema, un produs pe care vor sa-l cumpere).

    Pentru TINE, cel care detii un website, cuvintele cheie sunt caile prin care esti gasit, pe motoarele de cautare, de catre publicul tau tinta. De aceea, obiectivul imediat al unei campanii de SEO este sa faca un website vizibil pe motoarele de cautare pe acele cuvinte care pot genera un trafic calificat (potentiali clienti).

    Pentru cel care concepe campania de SEO, cuvintele cheie sunt tot atatea obiective de atins : cuvinte cheie care pozitioneaza un website, aduc trafic si in final genereaza conversii. Pentru a atinge aceste scopuri, de unde incepem si cum alegem cuvintele cheie castigatoare?

    Cum alegem cuvintele cheie pentru SEO


    Pentru mine, primii pasi in depistarea cuvintelor cheie "corecte" sunt:

    1. Analiza continutului: ce produse, servicii sau informatii ofera website-ul? In ce fel le ofera? Care este USP-ul (Unique Selling Proposition) sau? Din continutul site-ului (impreuna cu obiectivele de promovare stabilite la inceput) putem extrage o prima lista de cuvinte cheie ca baza pentru dezvoltarea strategiei SEO ulterioare.

    2. Volumul de cautari: testarea primelor cuvinte cheie in Google Keyword generator (si alte tool-uri SEO disponibile, cum sunt Wordtracker, Wordstream sau Ispionage ) pentru a vedea care este volumul de cautari lunare pe care fiecare il genereaza. Astfel de tool-uri ofera informatii privind potentialul de trafic al cuvintelor cheie care ne intereseaza, dar mai ales sugestii de cuvinte cheie cautate pe motoarele de cautare: sinonime sau expresii conexe. Acestea sunt uneori mai importante decat cuvintele pe care le imaginam in postura de "proprietar" al ofertei, fiind un element important in cunoasterea comportamentului de cautare al publicului nostru tinta.

    3. Volumul concurential: am gasit cuvinte cheie cautate de utilizatori, dar care este concurenta pe ele in motoarele de cautare? Acest indicator este important mai degraba din punct de vedere al orizontului de timp si de efort necesar pentru a pozitiona un cuvant cheie concurential (oarecum simplist spus, cu cat sunt mai multe rezultate in motoare pentru o cautare cu atat un website de la coada SERP-ului va ajunge mai greu in prima pagina). Din punct de vedere SEO, acest nivel concurential este util si in stabilirea KEI (Keyword Effectiveness Index), un indicator care face raportul dintre volumul de cautari si concurenta. Acest indicator nu trebuie totusi folosit in mod automat, fara a lua in considerare calitatea concurentei, prioritatile si obiectivele de marketing etc.

    4. Pozitionarea: daca acele cuvinte cheie pe care le-am ales pozitioneaza deja website-ul in motoarele de cautare, e important de stiut. Acele cuvinte cheie reprezinta puncte forte pentru dezvoltarea SEO ulterioara a website-ului. Mai mult decat atat, paginile site-ului pe care acele cuvinte le pozitioneaza deja produc un trafic pe care e bine sa nu-l pierzi alegand alte cuvinte cheie pentru ele. Datele privind traficul pe website ofera informatii despre vizibilitatea acestuia si sugestii de cuvinte cheie, fie ca e vorba de un tool de tracking al traficului sau de Webmater Tools.

    Aceste actiuni ofera o imagine de ansamblu al website-ului din punct de vedere al "cererii" pe motoarele de cautare si reprezinta, de ce nu, o etapa de filtrare. Rezulta o lista de cuvinte cheie cu potential de trafic calificat si de vizibilitate.

    De cele mai multe ori, pentru acelasi continut si domeniu de activitate, sute de cuvinte cheie pot fi gasite conform criteriilor de mai sus. Importante sunt alegerile strategice pe care le facem pe baza acestora. Atunci, cea mai importanta intrebare devine: cum selectam aceste cuvinte cheie in vederea optimizarii lor on-site?

    Voi reveni cu mai multe detalii despre strategii de cuvinte cheie pentru SEO intr-un post urmator. Pana atunci, iata cateva principii dupa care ma ghidez atunci cand fac alegeri intre cuvintele cheie :

    1. Alege cuvinte cheie care sunt in concordanta cu continutul si domeniul de activitate al site-ului.

    2. Tine cont de obiectivele marketing ale website-ului.

    3. Alege cuvinte cheie cu potential mare de trafic dar cat mai specifice.

    4. Tine cont de structura site-ului si de felul in care va arata el dupa ce se trece la optimizarea cuvintelor cheie.



    Vi s-au parut aceste informatii folositoare? Va invit sa va lasati parerile in comentarii.