15 martie 2010

Google Reader Play - Google ne invită la joacă

Aşa cum ne-a obişnuit in ultimul an, Google a lansat o noua aplicaţie web care continuă mult discutatul trend al căutarilor personalizate pe web. Google Reader Play îşi doreşte să fie o noua metoda de a căuta şi de a citi lucruri interesante pe Internet, într-o manieră originala şi mult mai dinamica vizual. Aşa cum declară cei de la Google, aceasta noua aplicaţie nu urmăreşte să înlocuiască Google Reader, ci aduce pur si simplu o noua perspectivă asupra căutării online:
In essense, Reader Play is a different view of Reader. It's designed to be a fun and easy way to browse interesting items.

Reader Play a fost lansat saptamana trecuta, pe 10 martie, şi este încă în stadiul de experiment. Acest serviciu ar putea interesa în special pe utilizatorii de Google Reader. Bănuiesc că este, de altfel, targetul lor principal, având in vedere felul în care am descoperit acest serviciu, şi anume printr-un anunţ pe pagina mea de Google Reader:



În aceasta optică, orice acţiune făcuta pe interfaţa de Play apare în Google Reader şi în Buzz, în cazul în care există conexiunea setată între cele două aplicaţii.

Google Reader Play poate fi însa folosit şi de utilizatorii de Internet care nu obişnuiesc să intre pe Reader. Noua aplicaţie poate fi accesată de oricine la adresa respectivă dar nu pot fi folosite funcţiile de personalizare puse la dispoziţie in mod normal de Reader: Add star, Like si Share.

Asta nu va împiedica insă să intraţi şi să vedeţi daca vă place. Eu l-am testat puţin şi am adunat câteva observaţii.

Ceea ce impresionează, de la început, la noua aplicaţie Google Reader Play este interfaţa: o grafică bine lucrată şi o organizare a informaţiei complet diferita de ceea ce Google ne-a oferit până acum. Nici unul din binecunoscutele semne ale brand-ului Google nu se afişează în pagina aplicaţiei. Nici “modul text” cu care Google ne-a obişnuit.



Aceasta structură pune în evidenţă imaginile şi clipurile video, în detrimentul textului. In acest scop, imaginile se afişează automat în mod full-screen iar clipurile rulează automat în momentul afişării.

La prima vedere, a fost greu să-mi dau seama că era vorba de un agregator de actualităţi. Reader Play are mai degrabă aspectul unei platforme de photo sharing. Apoi daca iţi dai interesul să afli de unde provine imaginea respectiva, descoperi şi lista de feed a utilizatorului si poţi accesa şi site-ul de origine.

Ceea ce este şi mai greu de “digerat” este algoritmul după care afişările sunt alese în Google Reader Play. Am înţeles că el funcţionează ca modului de Recomandări din Reader: în funcţie de popularitatea pe care un articol o are pe Internet şi în funcţie de istoricul articolelor cotate cu Like în propriul cont de Reader. Este un mod de a aduce în faţa utilizatorului cele mai populare articole de pe net şi în acelasi timp de a-i oferi rezultate personalizate fără prea mult efort.

Să sperăm că ele vor intra în funcţiune şi pe Reader Play, pentru ca nu am reuşit sa văd aşa ceva de la prima utilizare. Doar o serie de imagini haioase, unele interesante, pe diverse subiecte, fără nici un fel de relevanţă pentru mine ca utilizator. Până îşi va pune la punct pertinenţa rezultatelor, Play va reprezenta o rampă de popularitate pentru multe site-uri. Aşa se întâmpla cu postul de mai jos, care a adus proprietarului său un boost nemaipomenit de popularite doar pentru că apare de 5 zile în Google Play, aşa cum declara chiar el pe site-ul său.



Vouă ce impresie vă lasă Google Play? Va fi noua modă în materie de căutare online sau este doar un gadget?





Articole din aceeasi categorie